Arhiva February, 2010
Comunicat
Publicat de admin in Comunicate pe 23.02.2010
STIMAŢI CLIENŢI,
SC RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU SA, înfiinţată şi condusă în scopul asigurării protecţiei şi conservării mediului natural şi a domeniului public precum şi pentru asigurarea sănătăţii populaţiei şi creşterea calităţii vieţii, prestează servicii publice de salubrizare în ariile administrativ teritoriale autorizate.
În acord cu directivele europene, Strategia naţională de gestionare a deşeurilor, Strategia naţională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice, şi pentru imbunătăţirea condiţiilor de viată ale cetăţenilor societatea şi-a extins domeniul de activitate în 7 comune limitrofe Bucureştiului şi în măsura concesionării serviciului public de salubrizare de către autorităţile publice locale, societatea va mai participa la licitaţii organizate în afara Municipiului Bucureşti.
Serviciile de salubrizare oferite în prezent de societate sunt:
- Colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere care provin din activităţile casnice ale populatiei şi deşeuri asimilabile cu deşeurile menajere, care provin din industrie, din comerţ, din serviciul public sau administrativ, etc
- Colectare, transport şi depozitare deşeuri industriale nepericuloase rezultate din activităţi de construcţii-demolări precum şi deşeuri voluminoase (mobilier vechi, etc), DEEE (electrice si electrocasnice uzate), etc.
- Colectare, sortare şi transport la un reciclator final autorizat a deşeurilor industriale reciclabile: hârtie-carton, mase plastice, sticla, cauciuc, metale feroase si neferoase, textile
- Salubrizare stradală: periat mecanizat şi manual, spălat, stropit şi întreţinere a căilor publice si trotuarelor
- Serviciul de iarnă – deszăpezire, degajare zapadă şi combatere polei
- Vidanjare ape uzate
- Proiectare, amenajare şi întreţinere spaţii verzi, confectionare şi montare mobilier şi construcţii uşoare pentru grădini, spaţii de joacă pentru copii, locuri de agrement;
- Inspecţii tehnice periodice – statia ITP – omologată RAR
- Curăţenie interioară şi exterioară clădiri, asociaţii de locatari, sedii de firmă, instituţii publice, etc.
Datorită specificului activităţii de salubrizare a localităţilor, realizată mecanizat cu autospeciale, precum şi manual cu muncitori, orice investiţie făcută de societate în recipiente noi de diferite dimensiuni, autovehicule, echipamente şi utilaje de presat şi balotat, are efecte benefice asupra mediului prin prevenirea şi diminuarea poluării solului, a apelor şi a aerului.
Din monitorizările efectuate cu laboratoare externe s-a constatat că prevenirea, controlul şi reducerea poluării în perimetrele de activitate ale societăţii, s-a realizat în anul 2009 în proportie de 95%.
Valorile medii determinate pentru emisiile de CO, NO2, SO2 de la centralele termice ale societaţii se situează sub valorile limita de emisii.
Concentraţiile medii de scurtă durată (30) ale emisiilor de gaze de ardere CO, NO2, SO2 şi ale pulberilor în suspensie nu depăşesc concentraţiile maxime admisibile, iar efectul sinergic al emisiilor nu depăşeşte valoarea recomandată de STAS 12574-87.
Nivelul de zgomot se interferează cu nivelul de zgomot al traficului de pe B-dul Timisoara. La limitele dinspre V, N, E valorile nu depăşesc limitele admise de 65 db. În punctul de lucru din str. Berzei nr.21 valorile se incadrează in limitele legale.
Estimarea gradului de poluare a solului în vecinătatea staţiei de alimentare cu carburanţi, din punctul de lucru din Bdul Timisoara 10-12 a relevat faptul că societatea respectă legislaţia, concentraţia produselor petroliere în probele de sol (876, 534) încadrându-se sub nivelul pragului de alerta pentru terenuri cu tipuri de folosinţă mai puţin sensibile (1000 mg/kg s.u.). În punctul de lucru din str. Berzei nr.21 proba de sol prelevată din intervalul de adăncime 5-50 cm, prezintă concentraţia produselor petroliere 1454, care depăţeşte sensibil pragul de alertă. Conducerea societăţii a luat măsuri organizatorice şi administrative de absorbţie a produselor petroliere din sol.
Determinarea emisiilor de COV şi aerosoli datorate utilizării solvenţilor organici la vopsitorie in zilele de 21.06.2009 si 24.09.2009 s-a concluzionat cu încadrarea sub valorile limită de emisii, la ieşirea din filtre.
Din monitorizarea indicatorilor de calitate a apelor uzate evacuate din incinta: apa menajeră şi apa pluvială s-a constat în punctul de lucru din str. Berzei nr.21 o singură depăşire înregistrată în februarie la materii în suspensie prin valoarea de 745 faţă de 350 limita admisibilă şi la consumul chimic de oxigen prin valoarea de CCO-Cr 427 faţă de 500 maxim. În punctul de lucru din B-dul Timisoara nr.10-12 s-au înregistrat valori scăzute şi faţă de valorile de alertă.
Pentru prevenirea rănirilor şi a imbolnăvirilor profesionale ale propriilor angajaţi, societatea a identificat pericolele şi a evaluat riscurile la toate locurile de muncă.
Permanent se asigură toate echipamentele de protecţie şi de lucru adecvate condiţiilor de muncă, condiţiilor meteorologice- caniculă, intemperii, ger precum şi sarcinilor fiecărui post.
Astfel tuturor muncitorilor care prestează activitati in are liber li s-au distribuit : echipament gros, bocanci, pelerine, costume de vară, şepci, sandale, manusi, apa minerală- vara şi ceai cald- iarna precum şi materiale igienico-sanitare săpun, prosoape, periuţe.
Pentru evitarea infectării cu virusul A/H1N1 şi pentru frânarea răspândirii virusului precum şi limitarea consecinţelor sanitare asupra populaţiei şi asupra vieţii sociale şi economice s-au stabilit metode de protecţie individuală şi colectivă constând în folosirea la maxim a modurilor alternative de comunicare: telefon, email, renunţarea la strângerile de mână, amânarea şedinţelor pentru o perioada mai potrivită. S-au afişat sfaturi utile privind modul de efectuare a spălării corecte a mâinilor, s-au pus panouri de sticlă la ghişeele casieriilor precum şi la registratura societăţii şi drept urmare nu am avut nici un caz de gripă porcină.
În ciuda implementării masurilor administrative şi organizatorice, a reglementării activităţilor, a instruirilor periodice, totusi au avut loc 4 accidente de muncă uşoare, soldate cu incapacitate temporară de muncă, datorate în principal pericolelor cauzate de traficul oraşului. Conducerea a stabilit măsuri constând în reinstruirea accidentaţilor şi a persoanelor care ocupa posturi similiare.
Din dorinţa menţinerii colaborării vă asigurăm că suntem preocupaţi în aceeaşi măsură de extinderea gamei de servicii oferite, de creşterea continuă a calităţii şi deci a gradului dumneavoastră de satisfacţie referitor la prestaţiile noastre cât şi de îmbunătăţirea continuă a performanţelor privind protecţia mediului şi sănătatea şi securitatea în muncă.
Cu consideraţie,
Director General,
Ing. Gabriel Radu

